Stela Vesa

   Cu originalitate şi o imaginaţie debordantă, Stela Vesa (n. 1946) este una dintre importantele personalităţi ale artei contemporane.
Artista dă dovadă de o forţă exploratoare profundă a culorii şi a liniei, creând un întreg armonios, în care culorile alternează între suprafeţe liniştite şi cascade coloristice pline de viaţa. Ea combină conceptele spaţiale tridimensionale ale Renaşterii cu idea artei moderne a spaţiului plat. Artista sintetizează aceste două direcţii, astfel încât picturile sale sunt, în acelaşi timp, bi-dimensionale, dar şi, în mod extraordinar, pline de spaţiu. Această abordare a spaţiului creează o tensiune pozitivă în lucrările artistei, tensiune care dă naştere atât senzaţiei de mişcare, dar şi unei armonii senzoriale eterne între percepţiile vizuale şi cele intuite.

Studii:
Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii Timişoara.
Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Romania
Membra a Grup D art Escola Spania
Membra a International Association of Art UNESCO.

 

Fragmente selectate din unele aprecieri critice:

 

CAND TOTUL PAREA SA SE FI FACUT…

Una din bucuriile de capatai ale “scriitorului de pictori”- care sunt si eu – vine de acolo de unde nu stie, din ignorantele sale tarzii, nu din ce a cunoscut si a randuit in memorie si in suflet. Pana la expozitia cu accent retrospectiv de la Muzeul Cotroceni, un stiam nimic nici despre viata si nici despre arta doamnei pictore Stela Vesa. In primele scrieri despre arta de la sfarsitul veacului al XIX-lea, femeilor artiste li se zicea “pictore”. Termenul imi pare inca mai respectuos decat acela in uz de pictorite si chiar cu un plus de gratie. Cand vezi multa pictura se de pretutindeni, te incearca simtamantul descurajant ca totul s-a facut. Tinerii, indeosebi, sunt timorati de abundenta si varietatea informatiei planetare referind la artele vizuale. Creatia doamnei Vesa are o dominanta in care frenezia noului e dublata de o mare doza de confort optic si intelectual. Cand totul parea sa se fi facut, iata ca unii, precum Stela Vesa, izbutesc un consistent aport de imaginatie, originalitate, pe un fond de rasfat de verosimil in fantastic si de constanta in inventivitate. Intr-un fel, eu, privitorul ma simt razbunat pentru multe din afronturile pe care le primesc de la cea mai mare parte din creatia contemporana. Intre creatia Stelei Vesa si public vizaviul e cordial, trainic si cu aplomb artistic. Pictura inovatoare in substanta si elaborata in exprimare a doamnei Stela Vesa este profund moderna si in efecte. Ea face relatie cu tot ce ne-a dat bun istoria artei. Modernitatea sa consta in continuitate, nu in asezare contra a ceva, contra traditiei contra unei tendinte…. Observatia este una cardinala, intrucat majoritatea pictorilor, care se grabesc sa fie luati in seama, mizeaza pe negatie. Cand toata lumea revolutioneaza si tinde sa faca din schimbare o regula in absolut, rezultatul e un haos. Pictura aceasta nervoasa, neconventionala, cu o paleta plina de vitalitate si forme a doamnei Stela Vesa, vine ca un revers de subtila normalitate, intr-o lume confuza. Ea instituie cu mult profit spiritual ori mai bine zis restituie – norme de cordialitate si ale contemplatiei fericite. Despre “valori de fericire” – cum inspirat numea esteticianul Worringer putintele artei de pana in veacul al XX-lea. Oare cati din din pictorii romani de azi tintesc prin creatia lor spre – la aceste “valori de fericire”? Doamna “pictora” Stela Vesa are motive sa fie multumita de viata dumisale la sevalet. In opinia mea a obtinut mai mult decat a indraznit sa intuiasca. Tablourile au sonoritatea si pregnanta muzicilor preclasice si in egala masura, o logica proprie seducatoare.Te intrebi cercetandu-le “Ce este aceasta?” – exact ca in oricare expozitie in care descoperi un artist de tinut minte – iar raspunsul la intrebare vine oarecum de la sine: aceasta este un gen deosebit de pictura contemporana careia clasicii nu au nimic a-i reprosa ,in nici o privinta. Exista si un astefel de nou, care raspunde unei asteptari publice indelung frustrante, care repara ce strica altii. In cele mai implinite opere ale domniei sale, pictura doamnei Stela Vesa tine primul plan al unei originalitati rafinate in arta romaneasca de astazi.

 Tudor Octavian, Critic de arta Muzeul National Cotroceni,Bucuresti , 2013

O după-amiază nesfârşită dintr-o eternă primăvară 

 In lumea fantastică creată de personajele  Stelei Vesa, în zadar am căuta umbre, ezitări, îndoieli, nelinişti. Doar o uşoară melancolie învolburează uneori  tihna unei clipe prelungite de reverie,  de uitare de sine, de  abandon în oglinda timpului.  Şi cum poate fi altfel într-o lume teatrală în esenţa ei –  înţelegând prin teatralitate arta de a evada pe tărâmuri ce pot fi construite şi văzute  doar prin puterea imaginaţiei.

Universul pictural al Stelei Vesa e prin excelenţă unul feminin, infuzat  de muzicalitate asemeni unui plic cu ceai  ce-şi eliberează aromele odată cu aburii fierbinţi ai apei. In acest univers patronat de Muze, plin de savori,  cochetării, seducţii,   prezenţa masculină e restricţionată : o întâlnim doar în cupluri şi, uneori,  sub o formă spectrală, de joc secund, în concertele câmpeneşti puse sub semnul lui Bachus. Dar cîmpul pictural rămîne darnic, abundă chiar, în nenumărate prezenţe neaşteptate : flori, păsări, nori, perle, umbrele, claviaturi fantaste, flauturi  fermecate, pălării invoalte, bijuterii, pisici, … şi câte şi mai câte alte piese întâlnim acolo, alese din năstruşnica recuzită a seducţiei feminine.

Personajele, fie ele Muze, Iele, dame  sau midinete, par a aparţine pentru totdeauna unui cerc de cretă – colorată, desigur – , un cerc desenat precis, cu acurateţe, aplomb dar şi cu delicateţe, ce le proiecteză într-un timp şi spaţiu numai al lor, asemeni umbrelor unui teatru japonez, dar umbre de curcubeu. Căci ele au corporalitatea unor vitralii, a unor jocuri formale bidimensionale a căror spaţialitate e generată doar de suprapuneri de planuri transparente. In cele mai recente lucrări, spaţiile au devenit tot mai complexe, alveolare, proteice, tot mai aproape de imageria surrealistă sau cea chagalliană. Intreţeserea planurilor e tot mai sofisticată, luminozitatea e tot mai clară, desenul e tot mai precis, asemenea unei partituri muzicale, ductul e tot mai cursiv şi concis – şi, totuşi,  se pare că nimic nu poate schimba  expresia chipurilor şi graţia gesturilor « muzelor » Stelei Vesa – şi asta  pentru că,  printr-o  alchimie proprie, ele au cristalizat în formule vizuale ce evoluează într-un spaţiu plastic numai al lor, ignorând cu desăvârşire timpul şi orice tulburare exterioară.

Aceeaşi « vârstă de aur » o au şi personajele din galeria lucrărilor de grafică. Dar acestea, prin concizia limbajului plastic, sunt aduse mai aproape de ideograme. Definite printr-un gest sigur, mai degrabă poetic decât descriptiv,  imaginile grafice sunt  concentrări ale basmelor sau causeriilor picturale asemeni unei scriituri accentuat personalizate.

Dar oricare ar fi genul abordat, compoziţiile sale sunt pătrunse de euritmie, de acea armonie ce transformă mersul în dans şi vorbirea în cântec. Sub semnul acestei euritmii stau toate personajele imaginate de Stela Vesa, evoluând cu graţie în caruselul lor din Épinal. Ele pozează  cu cochetărie dar ne şi cheamă să evadăm în grădina lor, cea a nevinovatelor delicii şi răsfăţuri, asemeni unor mesageri ai unui Mic Paradis de unde nu am fost (încă) alungaţi.

Prof. univ.  Dr. Ramona Novicov, Critic de arta, 2012

 

Cu originalitate si o imaginatie debordanta, Stela Vesa (n. 1946) este una dintre importantele personalitati ale artei contemporane.

Artista da dovada de o forta exploratoare profunda a culorii si a liniei, creand un intreg armonios, in care culorile alterneaza intre suprafete linistite si cascade coloristice pline de viata. Ea combina conceptele spatiale tridimensionale ale Renasterii cu idea artei moderne a spatiului plat. Artista sintetizeaza aceste doua directii, astfel incat picturile sale sunt, in acelasi timp, bi-dimensionale, dar si, in mod extraordinar, pline de spatiu. Aceasta abordare a spatiului creeaza o tensiune pozitiva in lucrarile artistei, tensiune care da nastere atat senzatiei de miscare, dar si unei armonii senzoriale eterne intre perceptiile vizuale si cele intuite.

Picturile artistei atrag intr-un dialog cu pictura, evocand emotii care genereaza o stare de echilibru interior. Privitorii trec prin pictura Stelei Vesa intr-o lume secreta, unde fiecare linie se onduleaza in armonie cu intregul, si unde personajele comunica prin gesturi mici si delicate, plasmuind astfel un univers intim, unde putem sa ne bucuram de frumusetea pura a liniei si a culorii.

Adriana Vesa, Catalog Grup D’art Escola, Temporada, 2012

 

Stela Vesa este o artistă cu o fantezie debordantă, atât în modul de a-şi crea operele, care de multe ori aduc spre un baroc copleşitor, cât şi în toate gamele de culori şi desene. Într-unul din tablourile sale, intitulat „Salon de biliard”, ceea ce şi este, putem să observăm de mai multe ori curcubeul pe rochiile a trei modele opulente care trebuie să contemple partide interesante din acest sport nobil. Fantezii, eleganţă şi câteodată chiar senzualitate şi exuberanţă sunt câteva dintre notele ce se pot citi în operele artistei. Fiecare din lucrările sale reprezintă o căutare continuă de emoţii şi dorinţe, chiar dacă în străfundul pensulei lui Vesa sunt nivele înalte de curaj şi mai ales viaţă.

Maniera profundă de a explora folosirea diferitelor culori, este o altă faţetă a acestui artist atât de speciala iar acest lucru l-a reuşit datorită modului în care se izolează de lumea ce o înconjoară, ceea ce, totodată, i-a permis o muncă continuă şi conştientă, cu emoţiile sale crude sau cu dorinţele sale extravagante, mixt ce dă o armonie în varii forme, o muzicalitate deloc clasică, ci foarte actuală, de azi.

J. Pedro Ortega, critic de arta, Barcelona, Spania, 2011

Cu simtul ei unic al culorii, liniei si compozitiei, Stela Vesa (1946) creaza portrete care sunt in acelasi timp fantastice si elegante, surprinzandu-si subiectele in momente de meditatie sau dialog intim. Senzualitatea exuberanta a lucrarilor sale transporta privitorul in lumea picturala a artistei, creandu-i astfel o imagine de nesters a momentului, care comunica cu toate simturile.

Izolarea relativa in care artista a ales sa traiasca si sa picteze i-a permis sa isi dezvolte un stil singular, cu o forta si nivel al expresiei rar intalnit. Lucrarile ei reprezinta o adanca explorare a culorii si a esentei formei umane, portretele ei abunda in miscare si fluditate a formei; iar paleta sa coloristica, vibranta, provoaca in mod intentionat un raspuns puternic emotional si senzual in privitor.

Fiecare creatie unica a pictoritei reprezinta cautarea sa continua de a comunica emotiile si dorintele pure pe care toti le impartasim, prin prisma unui alt timp, un alt loc, sau un alt univers, un loc care pastreaza un sens al armoniei si elegantei care, poate, mai exista numai in amintirile sau visele noastre.

Tateo Nakajima, dirijor, Artec, New York, USA, 2010

 

Intre o perceptie senzoriala a formelor culorilor cu o descompunere si o recompunere a lor particulara, Stela Vesa exprima o singularitate in peisajul plastic romanesc. Izolarea in care creiazao feresc pe Stela Vesa de jocurile facile construindu-si astfel opersonalitate unica, un univers specific, cu totul particular in peisajul plastic. Asumandu-si experientele esentiale ale acestui secol, evoluand in spatial unui figurativism descompus in perspective cubiste, uneori grav, alteori intr-o exuberanta ludica , uneori realist, alteori fantastic, expressionist prin intensitatea tonului, universul sau este coerent si inconfundabil.

Conf. dr. Nicolae Branda, Arte Vizuale, 2001

 

Stela Vesa apartine unui tipar geografic, fundamental pentru definirea unui tip de existenta unde sentimentul sacru sa dovedit a fi o componenta permanenta a mentalului individual. Muzicalitatea continuta in modul de orchestrare a ritmurilor si a planurilor, se asociaza cu acuratetea la nivelul fiecarei lucrari. Armonia poetica nascuta din valorizarea culorilor pure, calde, din orchestrarea luminii, dominatoare si discreta, in acelasi timp, creiaza o atmosfera cu sugestii si inclinatii spre fantastic. Pictura ei din ultima perioada, acapareaza prin sensibilitatea gestului creator, impune prin formule stilistice si compozitionale (…) generatoare de echilibru interior, de sentimente ce oscileaza constant intre sacru si profan.

Prof. univ. dr. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Tarii Crisurilor Oradea, 1997

 

La galeria Angelsback expune pictorita romanca Stela Vesa, arta sa inrudindu-se puternic cu cea a lui Lothe si a precursoprilor sai Matisse si Picasso. Pictorita utilizeaza o tehnica geometrica, reprezentind diferitele obiecte ca intr-o proiectie. Aici suprafetele sunt clar delimitate, atat in ceea ce priveste culoarea cat si conturul. Stela Vesa are un stil distinct (aparte) care tinde spre exact, perfectiune si spre absolut, atat in privinta luminii, formei, cat si cand este vorba de echilibru si impresia intima, stabilitatea launtrica, este evidenta in pictura ei.

Curth Goedecke, critic de arta, Suedia, 1994